Te aștepți că fericirea sa ajungă la tine cu un pocnet mare, cu semnale luminoase și exact așa cum ai planuit-o din timp în nopțile când nu puteai sa adormi. Te aștepți să vină când o vrei tu, iar apoi te superi încruntat că în locul ei a venit dezamăgirea așteptărilor înșelate.
Fericirea însă vine tăcut și fără să anunte, te ia prin surprindere când într-o zi oarecare de aprilie te trezești leneș si fara nicio grija, te trezești în familie și nimeni nu e supărat, când beti o cafea cu lapte și încercati să ghiciți impreuna cuvinte într-un joc pe telefon. Fericirea vine cu miros de primăvara, cu liliecii a căror floare a explodat in culori de liliachiu și mov și alb, vine cu merii înfloriți și verdele crud al dealurilor Jidveiului.
Fericirea e liniștită și fără dramă, fără altă fanfara decât cea a albinelor. Vine cu liniștea sparta de strigătul cucului și lătratul unui câine în depărtare. Vine cu zile calde când suntem împreună și pornim cu toții intr-o scurta drumeție traversând satul și urcând pe poteci până în poiana din Alei.
Fericirea e spectaculoasă prin simplitatea și naturalețea ei când după ce ai urcat un deal gâfâind vezi până departe în zare satul in crudul lui aprilie, iar dincolo de el, in ceață și aproape șters, munții.
In fața îți aleargă, ca și cum ar ști drumul de când lumea, doua codite nevinovate care se aruncă tot înainte la deal și apoi la vale cu urechile fluturând și certitudinea că nimic rău nu se poate vreodată întâmplă. Se opresc pe poteca și latră supărat dacă aud vreun zgomot mai ciudat, insa se întorc speriate si se ascund în spatele nostru atunci când cu zgomot mare trece supărată o căruță.
Potecă îngustă are la stânga pădurea de acati iar la dreapta ei se rostogolesc grădini cu vii și pământ proaspăt afânat. Se rostogolesc până în buza caselor săsești ce cu ochi adormiți păzesc soseaua. Sunt curti și case multe, ordonate la stradă între dealuri. Sunt grădini arate si miroase a primăvară și a curat, deasupra zboară o bufniță sau un harau iar în pădurea de acati mistreata își crește cu grijă purceii. Lumea se întâmplă acum, in clipa asta și are în ea povestea tuturor clipelor trecute, are în ea veșnicia altor primăvari când poate alții decât noi s-au bucurat de dealuri și de iarba cruda, de poiana înviată că un miracol după amorțeală iernii.
Fericirea se întâmplă inocent când după ce ai urcat dealuri și ai urmat poteca de deasupra satului, traversezi o gradina cunoscuta, desfăcând poarta ferecată, treci pe langa stupii albinelor iar in casă, la răcoare te așteaptă sirop de trandafiri și sirop de vișine și apă rece din fântână. Acasă ne asteapta pe masa prăjituri cu nuca și prăjituri cu crema și căpșuni. Dincolo de sura care imparte curtea in doua se afla alta lume, dincolo de sura e o bucata de rai, rupta cu mana si asezata cu grija departe de priviri. Poarta raiului e păzită de flori de liliac iar dincolo de ea se întinde gradina cu livada de meri și vișini iar încă mai departe sunt dealurile domoale învelite în rânduri de vie. Cu păturica sub brat și cartea într-o mână mă ascund în livadă. Mă opresc sub mărul inflorit, iar cu nasul abia ieșit din firele de iarbă, las cartea jos și mă minunez de liniștea satului asupra căruia veghează turla bisericii. Un bondar mare și gras, pictat in negru și galben, probabil îmbătat și el de parfum zboară ametit ciufulind flori. In lumina blândă a apsului, cu o carte pe genunchi și un cățel lângă mine am uitat sa mă mai întorc acasă.
Îți vine să iei timpul de guler și să îi spui sa se oprească in loc, să îi strigi: ești nebun?! Oprește-te o clipă! Lasă-mă să trăiesc mai mult, însutit secunda asta care îmi taie răsuflarea! Unde te grăbești așa? Lasa să rămână merii înfloriți și fără să își scuture floarea, lasa-ne să ne oprim aici când suntem toți tineri și sănătoși și nici umbra grijii nu se vede la orizont. Dar ceasul își mută limbile una peste alta și nu ascultă de ruga mea imposibilă. Ticăie mai departe cadențat și fără remușcare așa cum a făcut-o mereu, insensibil la efemeritatea noastră de ființe mici. Niște pitici.