Clear blue skies

Platitudine nr. 1:
Lumea nu se întâmplă niciodată așa cum te aștepți.

Platitudine nr. 2:
Viața nu se oprește să te întrebe, e ok așa? Ești de acord cu următoarele schimbari? Iar apoi îți dă o listă lungă cu răsturnări de situație pe care să le bifezi.

Lucrurile se intampla tăvălug, o iau la goană, se îngrămădesc peste tine, îți dau brânci. Tu, amețit de cap, buimăcit întâi de împotrivești și plângi pentru ca în final să observi ca oricum nu are rost. Așa că te supui, pui un pas în fața celuilalt, bombăni ca un copil răzgâiat și mergi mai departe fără să știi uneori unde vei fi mâine, sau peste o lună sau peste un an.

Dacă m-ai fi întrebat prin martie unde voi fi acum, ți-aș fi spus o poveste faină cum că mi-am găsit o bucată de pământ pe care cand îl iau în podul palmei îmi strigă numele și spune că e acasă. Ți-aș fi povestit cu entuziasm că acasă va fi după un câmp parfumat de rapiță, pe un drum șerpuitor prin păduri umbroase, într-un sat nici prea mare, dar nici prea mic, cu copaci bătrâni în fața porții. Prin martie aș fi putut jura că peste câteva luni aveam să lucrez la căsuța mea, cu terasă spre grădină, cu bucătărie mare și camere luminoase, ca imaginez o viață și o lume în care să mă înfășor, că marchez locul unde voi planta nucul, că după-amiezile de vară le voi petrece pe un drum cu miros de copt înspre un acasă încă gol de casă, însă plin de vise. Aș fi putut jura că peste un an o să privesc de pe terasă în grădina mea, că poate nu o să am prea multe, dar apusul răsare din pământul meu, negru, bătrân și tânăr deopotrivă, că am să am câteva flori și poate o fântână, că greierii îmi vor canta serande sub fereastră și anotimpurile se vor schimba încet iar eu am să am timp să le observ cum se duc cu fiecare frunză galbenă, cu fiecare ploaie rece, cu fiecare fulg de nea, cu prima iasomie.
Prin martie aș fi băgat mâna în foc că peste un an aveam să fac proiecte frumoase, poate nu prea multe, dar ale mele, trecute cu mândrie sub sigla mea, ștampilate cu ștampila mea pătrata și movă ce își lasă amprenta cu prea mult tuș, tânară și la început de drum. Mă imaginam uneori bucuroasă de reușită, tristă alteori din pricina cine știe cărui nimic care nu mi-a mers bine, însă mereu la biroul meu din studenție, vechi prieten, așezat acum sub o fereastră mare.

Dar așa cum spunea Woody Allen: “If you want to make God laugh, tell him about your plans.” Prin urmare, după ce vreo două luni am bocit și m-am sucit și m-am gândit și răzgândit, după ce vreo două luni m-am dat cu fundu’ de pământ a teamă, a furie, a dezrădăcinare și a disperare, iată-mă aici. Fără niciun plan. Cu un contur vag al unei existențe ce se întrevde incert într-un apartament luminos la sute și sute de km distanță. Nu e deloc ce am plănuit. Nu e deloc ce mi-am dorit, dar după seri întregi în care am adormit plânsă, după dimineți multe în care m-am trezit cu ochii umflați și durere de cap, am lăsat totul deoparte, mi-am împachetat visele pentru mai târziu și am început să privesc curioasă în jur.

Am început să iau harta în brațe și să plănuiesc trasee, iar ceva în mine a început să sclipească. S-a trezit călătorul din mine, s-a trezit pofta de aventură, s-a trezit orizontul posibilităților infinite, s-a trezit pofta de a mă lua la trântă cu o nouă provocare. Și deși știu că or să mai fie multe zile de nostalgie și tristețe, deși știu că o să mă enrvez și o să mă mai dau de multe ori cu fundu’ de pământ, deși știu că fiecare zbor și fiecare drum ce mă duce departe va trezi în sufletul dezolare, o tristețe ale cărei margini nu le voi putea cuprinde, acum sunt pregatită să văd cum se vor așeza piesele noii mele vieți, piesele pe care le-am aruncat în aer, iar acum cad din nou aranjându-se altfel, conturând altă poveste.

Așa că iată-mă aici, făcând liste, rezervări, căutând companii de transport și cutii și saci de vidat, plănuind drumuri de sute și mii de km, prin țări multe cu oameni străini, cu aventuri și povești noi ce așteaptă să fie spuse. Iată-mă aici planuind o vacanță neașteptată ce începe cu un drum lung și continuă cu viață la cort și plajă cu nisip fin si apă limpede și soare ce apune în mare. Iată-mă aici entuziasmată că o să dorm pe o saltea gonflabilă în noul meu apartament inundat de lumină. Entuziasmată că am loc să îmi înșir ghivecele cu flori, că o să am timp și de ele. Entuziasmată că uite, învăț o limbă nouă, că o să am timp să învăț lucruri noi și o să fac tot ce nu am avut timp aici, prinsă în oboseală și rutină.

Când în sfârșit am încetat să mă mai zbat, am scăpat de tot ceea ce ma ținea strâns legată. Când am încetat să mă mai împotrivesc, lucrurile au venit ușor, de la sine, iar noaptea neagră din privirea mea s-a tulburat lăsând să își facă loc orizonturi noi. Așa că acum mă strecor, încet, viclean, fără planuri multe sau prea mari în speranța că, dacă sunt foarte atentă, am să trec neobservată eu și fericirea mea. Iată-mă aici, întinzându-mi aripile spre un cer albastru, nesfârșit, spre un nou orizont.

Let there be clear blue skies.