Mă trezesc cu senzația că încă sunt într-unul din visele mele. Alea urâte. Alea întunecate cu inima-n gât. Cu străzi pustii și oameni speriați. Alea în care soarele s-a ascuns și valuri reci ne înghit. Dar soarele e sus pe cer azi, iar afară e frig. Imi îngheață obrajii iar mirosul de pământ reavăn și iarbă crudă îmi amintește de Paștele la țară, de pietre și melci și ieduți cu bot mirosind a lapte.
Străzile sunt pustii, poate pentru că e duminică dimineață, poate pentru că suntem in carantină. Cineva livrează ziarele din scară în scară, în rest doar câțiva oameni pe la balcoane își beau cafeaua. De peste lac se aud clopote bătând, chemând credincioși care întârzie să apară.
Nu îmi amintesc să fi văzut vreodată Nürnberg-ul pustiit. În zilele mai puțin aglomerate, în timpul săptămânii, străzile tot erau pline de turiști, de zumzet și activitate. Chiar și atunci când frigul de afară ar fi crăpat pietrele sau ouăle din cuib, chiar și atunci pe Fleisch Brücke ar fi dansat trecători, bunici cu nepoți, mame cu cărucioare, îndrăgostiți mâna in mână. Acum câteva luni, când încă lumea nu se oprise în loc, era târgul de Crăciun și mâini încălzite de căni cu vin fiert, erau lumini și turtă dulce, ornamente de Crăciun și jucării, armate nesfârșite de spărgători de nuci, batoane de marțipan și lichior de ouă. Eram împreună.
Azi e pustiu. Cel puțin așa scriu ziarele online. Eu nu știu , eu stau în casă privind narcisele culcate la pământ de vânt, cu capetele lor galbene aproape atingând pământul, de parcă și ele ar fi capitulat. S-au plecat și au renunțat să mai privească peste drum la șoseaua fără mașini. Rațele și gâștele sălbatice de pe lac sunt singurele care se agită comod, iar în pin și-au făcut cuib doi porumbei. Lumea lor merge înainte, a noastră stă pe loc, oraș fantomă.
Citesc cum piețele sunt goale, magazinele închise cu câte un mesaj prin care ne urează sănătate. Poliția patrulează însă fără prea mare activitate, doar câțiva rătăciți își mai plimbă pașii sacadați. Bătrâni ce nu își pot scutura obiceiul de a ieși la obișnuitele cumpărături de sâmbăta. Câte un alergător solitar.
Primăvara asta duse sunt eșarfele colorate, duse și plimbările lungi. Sparte petrecerile tinerilor teribiliști, așa zisele corona party. Ne îndulcim cu prăjituri la cană, cu zâmbet de margaretă ce nu știe numerele triste, ce nu simte teama sau absența, ce nu cunoaște dorul sau grija.
Eu și Nürnberg-ul nu am fost niciodată prieteni. Poate pentru că nu am știut să îl simt, să îl trăiesc. Poate pentru că nu l-am înțeles și nu l-am cunoscut cu poveștile sale, cu istoria sa lungă. Poate pentru că nu am știut să văd dincolo de ziduri povestea anilor de demult. Poate pentru că nu m-am gândit prea mult și pielea nu a apucat sa mi se furnice gândindu-ma la ruinele sale, la ziua când într-o oră a fost la pământ și odată cu el sute și mii de vieți. Sau poate mai ales pentru că am dat vina pe el că am fost dusă de acasă, ruptă de limba care îmi e draga și oamenii pe care ii iubesc. Azi însă, la un an jumătate de când ne știm, ne-am dat mâna și ne-am promis să nu ne deranjăm, azi îi doresc să se facă bine. L-aș lua în brațe și i-aș spune că trece. Că oamenii lui se vor face bine, că străzile vor fi pline din nou, cafenelele vesele, muzeele deschise. I-aș spune sa aibă răbdare, să stea cuminte, să ne aștepte să îl iubim din nou. Și mai ales să mă ierte. I-aș promite că am să îl învăț, că am să îl las să mi se descopere și să îmi spună povestea sa. I'll be with you when the roses bloom again.
"There's a far and distant river
Where the roses are in bloom
A sweetheart who is waiting there for me
And it's there I pray you take me
I've been faithful, don't forsake me
I'll be with her when the roses bloom again" -
When the roses bloom again - Billy Bragg and Wilco
Atât de frumos vorbești despre el…Este un oraș frumos și liniștit.Si eu ii doresc sa fie iar plin de lume, îmi e drag și mie , pentru că are in grijă copiii mei dragi și o Marie superbă.