Când ești mic mic, un ștrumf, un pitic, lumea este diferită. Culorile sunt mai intense, gustul mai dulce, toate simțurile sunt mai ascuțite. Lumina și umbrele cad altfel, iar daca te pitesti ușor pe vine și te uiți pe sub ramuri , frunze și fire de iarbă , găsești o lume nouă, din care adultul a fost izgonit în ziua când i s-a rătăcit inocența.
Cheia de la șifonier nu este doar o cheie. Îi urmărești modelul metalic cu buricul degetului ca pe ceva fermacat, îi măsori ciucurii și aproape îi simți pe limbă gustul metalic. O strângi în pumnul mic și crezi că vei ajunge in Oz. Un scutec tocit nu e o cârpă veche. Îl legi de gât și ai mantie, o capă de catifea în culori unduitoare , iar dacă sari de pe canapeaua de la masa din bucătărie și apoi pe scaun iar de pe scaun pe modelele covorului, atent să nu pui piciorul greșit, poți spune că ai fost la bal cu o caleașcă trasă de 7 cai și că apoi ai dansat și alergat și scăpat din ghearele zmeilor. Pepenele roșu, cu zeama ce se întinde până la cot și pe toată fața și pe bluza nouă, nu e doar un pepene dintr-o după-amiază de vară. E poate ultimul pepene dulce și parfumat al cărui gust nu se va mai întoarce vreodată.
Apoi, cu timpul simțurile se tocesc. Lucrurile vor rămâne mici, culorile devin mai palide, sunetele banale. O cheie e doar o cheie. Însă din când in când, Dumnezeu îți dă o poartă mică să te întorci pentru câteva clipe. Ai un pui mic mic, un ștrumf, un pitic. Te lași pe vine să vezi la ce se uită și spre ce arată cu degetul dolofan. Iar acolo, sub tufe, între frunze și în iarbă e lumea pe care ai pierdut-o cu ani în urmă. O mașină roșie ascunsă de o mână de copil, Inocența și copilaria pitite. Trecem zilnic pe acolo și, deși nu ne lasam în genunchi ca în acea dimineață de toamnă, arătăm amândouă spre tufă: uite mașina, mama. Roșie.